Preț: 200 lei / persoană
Durată: aproximativ 4–5 ore
Durata excursiei rămâne aceeași chiar dacă traseul poate fi ușor ajustat din cauza condițiilor meteo, nivelului apei sau a unor canale blocate de plauri. Circulăm zilnic în zonă și te anunțăm imediat dacă apar modificări.
Rezervarea pentru masa de prânz se face dimineața, înainte de plecarea în excursie, la pontonul nostru. Nu există meniu à la carte, toți participanții primesc același preparat. Plata pentru masă se face direct la parteneri, în numerar. Copiii beneficiază de reduceri în funcție de politica fiecărui partener.
Pentru confirmarea rezervării este necesar un avans de 100 lei / persoană adultă,
achitat prin transfer bancar. Diferența se achită înainte de îmbarcare, în numerar sau cu cardul.
Excursia are plecare garantată cu minimum 4 adulți înscriși. Dacă numărul minim nu este atins,
vei fi anunțat cu o zi înainte și poți opta pentru:
Fiecare rezervare implică acceptarea termenilor și condițiilor prezente pe site.
Îmbarcarea are loc la pontonul nostru din Portul Tulcea, imediat după bariera de la intrarea în incinta Tulco.
Parcarea autoturismelor este disponibilă în incinta Tulco, pazită și supravegheată video, la tarif de
25 lei/zi, stabilit de administrația Tulco.
Plecăm din Portul Tulcea într-o excursie de 4–5 ore și străbatem o parte dintre cele mai frumoase lacuri și canale
ale Deltei Dunării, cu destinația satul Mila 23.
Coborâm pe Brațul Tulcea și continuăm traseul pe Canalul 36, Canalul Sireasa Sud, Canalul Periteașca și Canalul Șontea Veche.
Ajunși la gura de intrare în Lacul Nebunu, ghidul îți va povesti de ce acest lac este atât de special.
Traversăm Lacul Băclănești și Lacul Fortuna, apoi, prin Canalul Olguța, ajungem în satul Mila 23, un sat lipovenesc
aflat în inima Deltei, accesibil doar pe apă. Aici vei descoperi case tradiționale, obiceiuri locale și, adesea,
spectacole naturale oferite de pelicani, cormorani și egrete.
Opțional, te poți bucura de un prânz pescăresc (sau meniu de pui / vegetarian) la gazde autorizate ca punct gastronomic local.
Rezervările pentru masă se fac înainte de plecarea din Tulcea, astfel încât prânzul să fie pregătit la sosirea noastră.
La întoarcere, ne îmbarcăm din nou și pornim pe Canalul S22, urcăm pe Brațul Sulina și revenim în Portul Tulcea,
după o experiență memorabilă prin Delta Dunării.
Supravegherea copiilor pe toată durata programului este responsabilitatea aparținătorilor. Nu impunem o taxă pentru prezența la îmbarcare cu persoane neanunțate DAR reamintim că numărul de locuri din fiecare barcă este limitat. Reducerile de pe site-ul nostru se aplică doar pentru tarifele referitoare la excursiile cu barca. Pentru mesele de prânz și mașinile de safari/căruțe, fiecare dintre partenerii noștri are o politică diferită pentru copii. Reducerile de mai jos se aplică pentru fiecare copil însoțit de un adult. La momentul rezervării nu este necesar să ne transmiți copia certificatului de naștere dar este obligatoriu să o ai la tine atunci când te prezinți pentru îmbarcare:
Prânzul tradițional presupune renumitul borș pescăresc la felul întai, care se prepară din mai multe specii de pește, precum știuca, somnul sau crapul și este servit în stilul tradițional al acestei zone. Se scoate peștele pe un platou alături de cartofi și celelalte legume, iar separat se servește bolul cu ciorbă, toate acestea împreună cu nelipsitul mujdei de usturoi. La felul doi, cel mai apreciat preparat este peștele prăjit, fie somn, crap sau caras, în funcție de captura din ziua respectivă. Desertul oferit de către gazde este mereu surpriză, iar în funcție de locație acesta variază de la gogoși, tartă cu fructe, plăcintă cu iaurt la multe alte delicatese. Locațiile alese pentru masa de prânz sunt case sau gospodării tradiționale, care oferă un meniu autentic din pește proaspăt.
*Pentru acest program masa de prânz NU este inclusa în tarif.
Ambarcațiunile noastre sunt fabricate în România de către partenerul nostru de încredere Corsar Nautic, alături de care ne-am personalizat flota punând la dispoziția turiștilor noștri bărci sigure, spațioase și confortabile. Toate ambarcațiunile noastre sunt concepute pentru a explora eficient cât mai multe zone din Delta Dunării greu accesibile și sunt pretabile atât pentru excursii lente cât și pentru transferuri pe distanțe lungi. Fiecare ambarcațiune este prevăzută cu prelată de marș iar pe parcursul excursiei, în funcție de vreme prelata se poate închide complet. Ori de câte ori vremea ne permite, deschidem complet părțile laterale, rămânând în continuare protejați de soare de către prelata cu rol de umbrar. Toate ambarcațiunile noastre sunt pentru agrement, astfel prin legislație sunt omologate la numărul maxim de 12 persoane (11 pasageri + 1 conducător). *Pentru grupurile mai mari de 11 persoane punem la dispoziție mai multe ambarcațiuni.
Pentru o bună desfășurare a călătoriei aveți responsabilitatea de a citi întregul regulament.
Permisul de acces în Delta Dunării este NOMINAL și OBLIGATORIU (condiții impuse de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării). Tariful permisului este de 5 lei/persoană adultă și NU este inclus în tariful programului. Permisul se poate achiziționa online oricând de pe site-ul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (www.ddbra.ro) sau direct de la automatele aflate la sediul lor.